Unul dintre cele mai importante principii ale autoapărării este acela de a nu te implica niciodată intr-o luptă cinstită (și evident, să nu te aștepți ca agresorul tău să o facă).

Pe de o parte, pe stradă nu există niciun regulament și nici vreo tehnică interzisă – lovituri în zona inghinală, zgârieturi peste ochi și toată zona feței, mușcături, arme improvizate, toate acestea sunt recomandate și chiar necesare în cazul în care trebuie să faci față unui atac!

În al doilea rând, dacă e vorba de o amenințare, sau de o situație în care a opune rezistență te-ar pune mai mult în pericol, și poți aștepta / influența ceea ce se întâmplă și decide când se declanșează conflictul fizic, trebuie să îți creezi între timp un avantaj: îl convingi că vei coopera și reacționezi într-un moment neașteptat, îi distragi atenția atacatorului, folosești obiectele din jur și natura/relieful în avantajul tău.

Un faimos citat legat de război spune că dacă ești surprins într-o luptă corectă ești deficitar la capitolul tactică (“If you find yourself in a fair fight, your tactics suck.”), și se aplică perfect în autoapărare! Răufacatorii nu țin cont de bun-simț sau concepte morale, ba mai mult, se folosesc de buna-credință generală, deci pentru a ieși cu bine dintr-o situație periculoasă va fi necesar să ”ieși din tipar”!

PS: ”Never engage in a fair fight” presupune de asemenea că nu te iei cu nimeni la bătaie pe stradă, doar ca să vezi cine e ”mai tare”. Din start astfel de situații sunt excluse din categoria autoapărare, și considerăm că nu există victime, ambele părți fiind la fel de vinovate.